4.05.2023
Modul de desemnare al titularului de
drept
După modul de desemnare al titularului de drept, conosamentele pot fi clasificate în:
a) conosament nominativ;
b) conosament la ordin;
c) conosament la purtător.
Conosamentul nominativ este conosamentul emis în favoarea unei srsoane al cărei nume e menţionat expres
şi nu poate fi transmis prin gir. Titularul acestuia e singurul îndreptăţit să ceară predarea mărfii.
Se îserează şi menţiunea „nu la ordin". Pentru transmiterea conosamentului, titularul acestuia trebuie să
facă un
act de cesiune
pe care să-l notifice apoi comandantului navei, pentru că altfel acesta deţine mărfurile pentru persoana
indicată iniţial în document.
Avantajul acestui tip de conosament constă în faptul că titularul lui nu suportă consecinţele pierderii
originalului, iar dezavantajul rezidă în imposibilitatea transmiterii lui prin gir, ceea ce presupune o
dificultate în negociere.
Conosament
Conosamentul la ordin este conosamentul care se emite la ordinul unei anumite persoane, ce poate gira
conosamentul unei alte persoane care devine astfel titularul titlului de credit şi al mărfurilor arătate
în acest document. Pentru ca posesorul conosamentului să poată valorifica
drepturile
din conosament, trebuie să se legitimeze printr-un şir neîntrerupt de giruri, începând cu girul scris de
persoana indicată ca beneficiară a conosamentului, până la cea care prezintă conosamentul la descărcare.
La destinaţie, comandantul trebuie să verifice dacă şirul girurilor nu este întrerupt, dar nu are şi
obligaţia de a verifica autenticitatea semnăturilor.
Cuprinsul conosamentului conţine menţiunea „la ordin", conform căreia posesorul conosamentului poate
dispune de titlu, ordonând plata altei persoane. Ordinul de transmitere
poate fi un gir în alb (dacă nu e desemnată persoana căreia îl transmite) sau un gir în plin (dacă
posesorul conosamentului desemnează persoana căreia îl transmite). Conosamentul cu gir în alb circulă ca
şi unul la purtător, fără a deveni însă un
document la purtător,
pentru că posesorul lui poate oricând să completeze girul în alb.
Conosamentul la purtător este acel conosament care nu arată titularul de drept, posesorul lui fiind
considerat proprietarul mărfurilor. Cuprinde menţiunea „la purtător" şi circulă fără nici o formalitate.
In practică, se folosesc rar astfel de documente pentru că el poate îndreptăţi şi pe posesorul nelegitim
să reclame predarea mărfurilor.
Home